joi, 27 august 2009

Charles Baudelaire : Sonnet d'automne (Sonet de toamnă)

Sonnet d'automne

Ils me disent, tes yeux, clairs comme le cristal:
"Pour toi, bizarre amant, quel est donc mon mérite?"
— Sois charmante et tais-toi! Mon coeur, que tout irrite,
Excepté la candeur de l'antique animal,

Ne veut pas te montrer son secret infernal,
Berceuse dont la main aux longs sommeils m'invite,
Ni sa noire légende avec la flamme écrite.
Je hais la passion et l'esprit me fait mal!

Aimons-nous doucement. L'Amour dans sa guérite,
Ténébreux, embusqué, bande son arc fatal.
Je connais les engins de son vieil arsenal:

Crime, horreur et folie! — Ô pâle marguerite!
Comme moi n'es-tu pas un soleil automnal,
Ô ma si blanche, ô ma si froide Marguerite?

(din vol. "Charles Baudelaire - Les fleurs du mal", Larousse, 1993)

Sonet de toamnă

M-ai întrebat, cu ochii tăi limpezi, de cristal:
„Iubitul meu cel straniu ce daruri îmi găseşte?”
- Iubito, taci! Ţi-aş spune că inima-mi doreşte
Candoarea ce-avusese străvechiul animal

Tu, care-mi legeni somnul cu mângâieri uşoare
Să nu ştii niciodată cumplitu-mi nenoroc
Nici taina scrisă-n mine cu litere de foc!
De patimă mi-e silă şi orice gând mă doare...

Să ne iubim cuminte. Amorul stă la pândă
Şi, nevăzut, ţinteşte cu arcul lui fatal
O, îi cunosc prea bine eternul arsenal:

Ruşine, furii, crimă... O, margarită blândă
Suntem două amurguri de toamnă ostenită
O, tu, atât de albă şi rece Margarită!

(Traducere de Al Philippide)

Niciun comentariu: