"Destinul tulburat a scos maximum posibil din vocea ei, forţând-o să lăcrimeze pe fiecare sunet ... E greu să te împaci cu durerea acestei dispariţii recente, dar totuşi a venit vremea să ne luam adio de la prezenţa fizică a Tatianei Stepa. Peste aparenţe şi distanţe, cântecele ei vor crea legătura spirituală între ea şi cei care am iubit-o ...
Requiescat in Pace!"
În urma Tatianei a rămas risipit sufletul ei, câte puţin în fiecare cântec... lacrimi doar şi tăcerea ce se va aşterne, lespede grea sub care vom ajunge şi noi, mai devreme sau mai târziu.
"Dă, Doamne, iarnă să mă adoarmă
Să mă îngroape cu tot cu toamnă
Să cadă albă peste destine
Să nu mai ştie nimeni de mine..." (Dă, Doamne, iarnă)
"Vă las sufletul în palme,
Azvârliţi-l printre fragi
Şi iertaţi-mi voi povara,
Toţi cei care mi-aţi fost dragi. " (Cântec pentru prieteni)
"Cea mai frumoasă şi dureroasă voce a folk-ului românesc, femeia nefericită care a înfruntat greutăţile vieţii cu îndrăzneală de bărbat"
"...vocea corului de îngeri care s-a ascuns definitiv în fiinţa Tatianei Stepa, cântând şi pentru cei buni, şi pentru cei răi, şi pentru cei care-i aud durerea, şi pentru cei care-i sfidează nenorocirea, spune-mi pădure cu frunza rară, unde-i iubirea de astă-vară, nu ştie toamna să se îndure de noi, copacii fără pădure" (Adrian Păunescu).
"Mă simt un om binecuvântat. Câtă vreme există în viaţa mea muzică şi poezie, rugăciune şi iertare, copii care se joacă, Dumnezeu şi Marea Neagră, prieteni şi iubire, restul nu contează. Am trăit miracole pentru care nu ştiu ce am făcut ca să le merit. Am iubit şi am fost iubită. Unele lucruri mi s-au întâmplat prea devreme, altele prea târziu. Parcă am fost mereu defazată faţă de propria viaţă. Am cântat, am creat, am suferit, am fost fericită, am luptat, am plâns, m-am bucurat. Am trăit." (Tatiana Stepa in Jurnalul National, cu un an in urma)
"Astă primăvară, înaintea uneia din multele intervenţii chirurgicale, a venit la ea în salon un preot, un mitropolit, ca s-o spovedească.
- Ce-i părinte, ai venit să pui o vorbă bună pentru mine, sus? - l-a întrebat Tatiana cu ochii aceia mari, în care nu ghiceai niciodată dacă glumeşte sau vorbeşte serios.
Acum nu mai este nevoie să pună cineva o vorbă bună pentru ea, pentru că s-a dus personal la Doamne-Doamne. Se uită la noi şi cine ştie, poate zâmbeşte. Iar noi, oportunişti şi ingraţi cum suntem, încă îi mai cerem ceva, încă o mai rugăm, ştiind bine că n-o să ne refuze: Tatiana, când te vezi cu Dumnezeu, pune o vorbă bună şi pentru noi. Sau mai bine cântă-i ceva şi va înţelege!.." (Miron Manega)
Cântăreţul Victor Socaciu a declarat că, odată cu decesul Tatianei Stepa, muzica folk din România pierde una dintre cele mai "tragice" voci pe care le-a avut vreodată. "Pot să spun că pierdem poate cea mai tragică voce pe care a avut-o folkul românesc. Tragicul vocii ei ne va lipsi de acum înainte", a spus Socaciu. "Este una dintre marile personalităţi feminine pe care o pierdem şi pe care o regretăm toţi", a adăugat acesta. De asemenea, Socaciu a amintit că, de-a lungul suferinţei Tatianei în lupta sa cu boala, colegii săi de breaslă au încercat să-i fie sprijin, însă ea era de multe ori cea care reuşea să-i îmbărbăteze. "Era un caracter puternic", a spus acesta. "Deşi moare tânără, lasă în urmă o cariera frumoasă şi o arhivă de cântece de mare sensibilitate, cu o încărcătură emoţională unică, cum numai vocea ei a putut să transmită marelui public", a concluzionat Socaciu.
"Şi totuşi e stare de veghe, şi totuşi murim repetat..." (Şi totuşi iubirea)
Requiescat in pace, Tatiana!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu