Azi vă recomand să (re)vedeţi unul din cele mai bune filme din cinematografia românească, şi asta în condiţiile dificile pe care le pune în faţa unui regizor o ecranizare, fiind vorba de un roman reprezentativ al unui mare prozator român.
Două alegeri geniale ale lui Stere Gulea fac ca ecranizarea romanului lui Preda să fie o reuşită cinematografică de excepţie:
1. într-o epocă a filmului color a ales să facă un film alb-negru, ceea ce i-a conferit imaginii un dramatism conţinut şi un raport implicit cu epoca descrisă;
2. a ales un actor cunoscut până în acel moment pentru rolurile sale de intelectual (de la Apostol Bologa în Pădurea spânzuraţilor până la rolurile din teatru), un actor intelectual ca formaţie şi origine şi i-a dat să facă unul din cele mai ataşante (pentru mine, cel puţin) personaje-ţărani din literatura română, pe Ilie Moromete, un raisonneur al satului din câmpia Dunării, un fel de Stan Păţitul placat pe un Păcală cu accente de Petre Ţuţea, iar Rebengiuc s-a achitat cu brio de acest challenge.
Si timpul nu a mai avut răbdare cu oamenii şi cu sentimentul eternităţii pe care rânduielile instituite de veacuri in satul românesc îl dădeau traiului zilnic.
"Unde mergem noi, domnule?" îl întreabă in ultima scenă din film Ilie Moromete pe fiul său pe care-l ducea să-şi continue şcoala la oraş. De fapt întrebarea era "Încotro se indreaptă lumea asta pe care eu, Moromete, nu o mai recunosc şi în care nu îmi mai găsesc locul?"....
Un film per total remarcabil şi de neuitat, l-am văzut chiar în primele săptămâni de la premieră şi nu am uitat aproape nicio scenă din el deşi au trecut peste 20 de ani de atunci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu