Daca poţi iubi fără să pretinzi nimic, nici să fii iubit/ă, nici să stai în apropierea fiinţei iubite, asta nu e dovadă de egoism, e chiar dovada supremă a iubirii, e dezinteresul pur, e libertatea maximă acordată fiinţei iubite.
Prin taina pe care o păstrezi nu o legi cu nimic de tine, de viaţa ta, de dezamăgirile tale, de nemulţumirile tale, o laşi liberă să traiască exact aşa cum îi place şi cu cine îi place.
Dacă ai norocul să te şi bage în seamă fiinţa pe care o iubeşti, atunci începe poate o poveste de iubire, dar poveştile se termină frumos doar în lumea poveştilor, în lumea reală poveştile de dragoste se termină prin uzura sentimentelor, inevitabilă…
Dacă ai norocul mult mai mare să nu te bage în seamă fiinţa iubită, poţi trăi mereu fericit/ă, acolo în gândul tău iubirea va rămâne pe veci neatinsă de hâda realitate…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu